Eu, personal, am fost si in aceasta seara la miting, in fata Prefecturii, pentru a protesta impotriva regimului Basescu. Intentionez sa mai merg in Piata Universitatii, asa cum am facut-o duminica, pentru a protesta impotriva presedintelui-dictator!
Evenimentele traite de mine, ieri, in Piata Universitatii, depasesc ceea ce a fost scris in presa. Totusi, inexactitatile sunt cat se poate de evidente! Dezinformare exista in randul tuturor cotidianelor, va asigur! "Huliganii" care au aruncat cu pietre si au provocat razboiul de ieri, va asigur, sunt cateva elemente minoritare, din randul galeriilor Steaua si Rapid! Nicidecum nu poate fi vorba de cei de la "Noua Dreapta", cu care, intamplator, m-am intalnit la mitingul de ieri, si care au demonstrat pasnic, in randul populatiei, in Piata Universitatii! Am fost de fata, si va asigur, intre cei de la galeria lui Dinamo, langa care am stat, pe de o parte (care, intamplator, sunt si membrii ai factiunii "Noua Dreapta"), si Jandarmeria Romana, nu au existat incidente.
Scandalul a fost provocat, va asigur, de niste diversionisti, care nu cred ca au avut de-a face cu cei de la miting. 30 de suporteri de la Steaua si Rapid nu ar fi putut face atata scandal, si sa dea foc la magazine, si sa incendieze masini! Am vazut petarde, am vazut cum s-a aruncat cu caramizi, in Bucuresti! Si din cu totul alte parti decat din grosul multimii! Deci tare ma indoiesc ca asa-zisii "ultrasi" au o implicare exclusiva in evenimente, daca nu chiar diversionistii au provocat totul! Asta nu am de unde sa stiu, pentru ca repet, nu am stat in randul celor de la Steaua si Rapid, care, din cate am observat, s-au detasat de restul multimii si s-au dus intr-o zona anexa.
Cat despre mitingul din Constanta, a fost pasnic. In jurul orei 20:00 au fost niste baieti care au aruncat niste petarde, dar Jandarmeria a intervenit prompt, i-au dus la sectia (erau vreo 5-6). Din acel moment, nu mai putem vorbi de violente! Oamenii au demonstrat pasnic, au strigat, au scandat, si si-au spus nemultumirile! "Jos Basescu", "Jos slugile F.M.I.", "Basescu si ai lui, sa se duca dracului!", "Jos Guvernul", "Iesi afara, javra ordinara!", dar si "Romania, Romania!", au rasunat din piepturile protestarilor, printre care si eu. Am stat la gard, in fata, exact in fata Prefecturii, si am demonstrat. Jandarmii pot spune ca s-au comportat frumos, au asistat ca la un spectacol, iar in jurul orei 22:00 m-am retras! Cam atat despre miting, voi mai merge si maine, si poate ma intorc in Piata Universitatii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu