Din
punct de vedere artistic, în timp ce la noi programul TVR era de două
ore şi se proslăvea cuplul prezidenţial, la unguri se viziona pe
două/trei canale toată ziua filme americane, meciuri de fotbal
internaţionale, emisiuni de divertisment şi foarte puţin despre ce
face…Kadar. Mai mult, comuniştii unguri invitau
celebrele formaţii occidentale de muzică în vogă la festivalul de la
Sopron: Alphaville sau The Shorts. Noi românii din Mănăştur mergeam cu
televizoarele în spate şi cu antene improvizate pe deal în pădurea Făget
să prindem programele ungureşti să vedem şi noi o formaţie rock sau un
meci de la campionatul mondial de fotbal.
Părinţii noştri primeau
dreptul o dată la doi ani să viziteze Ungaria şi se întorceau cu genţile
pline de Coca-Cola, ciocolată cu iepuraşi şi cutii de suc de portocale. Pe acest fond frustrant pentru români
s-a născut la Cluj-Napoca, mai ales în carterul Mănăştur cel mai mare
din oraş, o mişcare a tineretului radical maghiar extrem de
naţionalistă. Ei susţineau superioritatea comunismului gulaş, înjurau
autarhia lui Ceauşescu şi strigau seara printre blocuri slogane pentru
unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Aceste găşti de cartier în anii 80
formate exclusiv din unguri purtau denumirea de ceoveşi. Ei erau de fapt
nişte rockeri unguri. Purtau blugi albaştri strâmţi şi albiţi cu
cărămida de BCA furată de pe şantierele numeroase de blocuri din
Mănăştur. Blugii îi tăiau cu lama şi purtau cămăşi largi şi părul lung.
Ascultau rock unguresc la colţuri de blocuri sau pe scările magazinelor
Union sau Big din Mănăştur. Duminica făceau pregătire paramilitară în
pădurea Făget sau pur şi simplu se îmbătau ca şi porcii. Ca arme de atac
sau apărare ceoveşii foloseau bricege sau ţevi de ebonită luate de la
instalaţiile electrice prin care suflau gloanţe de sârmă, un fel de
pişcarice în gâtul sau ochii tinerilor români.
Odată cu apariţia Istoriei Ungariei,
tipărită de Academia de la Budapesta şi a propagandei anti-româneşti de
la Europa Liberă, Vocea Germaniei sau Vocea Americii, prin care se
milita pentru autonomia Ardealului sau chiar unirea provinciei cu
Ungaria, bandele de ceoveşi au prins curaj. Ei au început să facă legea
în Mănăştur şi să bată copii sau tineri români fără apărare. Deşi
ungurii erau 25% din populaţia Clujului, bandele de ceoveşi controlau
oraşul şi mai ales cartierele de blocuri.
Am trăit vremurile când
prietenii mei de joacă unguri din copilărie peste noapte au devenit
ceoveşi şi au început să ne înjure pe noi românii şi să militeze pentru
superioritatea comunismului gulaş şi unirea Ardealului cu Ungaria. Ca şi
copii, pentru noi, a fost un şoc. Până atunci noi nu puneam problema de
separaţie etnică la joacă între unguri şi români. Peste noapte
prietenii unguri au început să se îmbrace ca şi ceoveşii şi să-l înjure
pe Ceauşescu sau să vorbească urât de români. Tinerilor români începuse
să le fie frică să mai iasă seara pe străzi. Cohorte de ceoveşi stăteau
pe la colţurile blocurilor beau alcool şi băteau tineri români care
veneau de la şcoală sau de la fabrică. Situaţia devenise alarmantă
pentru locuitorii Mănăşturului şi chiar pentru autorităţile locale.
Nu ştiu ce s-a întâmplat atunci, dar la
un moment dat dubele ARO albastre cu gratii la geam ale Miliţiei au
început să nu mai ridice dintre blocuri pe membrii găştilor româneşti de
cartier. Ba mai mult, tineri români erau ridicaţi în dube duşi la
secţie, dar când se întorceau acasă nu mai erau raşi în cap cum fuseseră
până atunci. Erau lăsaţi cu părul mare spre mirarea noastră.Cel mai
cunoscut sectorist din Mănăştur, plutornirul „tablagiu” Dutcă era văzut
stând separat de vorbă cu tinerii români din diverse bande ale
cartierului. Şi dintr-o dată ca un trăznet se aude în cartier că au
părut noi bande de cartier, formate exclusiv din români, numiţi
punkişti.
Aşa s-au format găştile de cartier ale lui Carioca Roşie în
zona Piaţa Flora, ale lui Arabu în Mănăştur III, a lui Dantes în zona
Big – Izlaz şi a lui Danezu pe str. Mehedinţi. Pentru prima oară bandele
de români au făcut pace şi nu s-au mai bătut între ele pentru o fată
sau un teritoriu de controlat pentru bijniţă. Până atunci cine trecea
graniţa dintre bande între str. Lingurarilor (azi primăverii, ieri
Mareşal I. Antonescu) unde era un pârâu, care acum e acoperit de linia
de tramvai, se întorcea acasă cu ochii vineţi şi fără doi/trei dinţi în
gură.
În câteva zile aceste bande de români au început să-i prindă pe
membrii bandelor de ceoveşi unguri şi să-i bată măr. În circa o lună de
zile Mănăşturul a fost pacificat, iar bandele de ceoveşi sparte la
propriu cu pumnul, robineţii de plumb sau luceagurile formate din cozi
de mătură legate cu lanţuri. Pentru prima oară tablagii Miliţiei, nu
s-au implicat în aceste bătăi între români şi ceoveşi. Dubele albastre
ale Miliţiei nu s-au mai văzut prin cartier, dar ceoveşii au fost bătuţi
bine de punkişti, iar vremea când aceştia vorbeau tare ungureşte şi
strigau împotriva României a trecut foarte repede. Mănăşturul ca în 1946
redevenise cartier românesc.
Poate vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu
liderii punkiştilor români care îi băteau pe ceoveşii unguri să nu mai
militeze pentru unirea Ardealului cu Ungaria: după anii 90 de Carioca
Roşie nu s-a mai auzit nimic, Danezu după câţiva ani de stat la puşcărie
s-a aşezat la casa lui, pardon blocul lui din Mănăştur şi are o familie
frumoasă, Dantes e plecat de 15 ani în Norvegia, iar Arabu e patron de
spălătorie auto şi dezvoltator imobiliar în Cluj-Napoca. Am scris câteva
rânduri despre aceşti tineri români din găştile de cartier ai anilor 80
pentru ca lupta lor pentru ţară să nu cadă definitiv în uitare.
(Sursa: FrontPress )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu