vineri, 6 iulie 2012

Sub ocupatie!

Statele Unite ale Americii au sarbatorit acum doua zile Ziua Nationala, Declaratia de Independenta a Natiunii Americane. Natiunea americana, desi sarbatoreste an de an, pe 4 iulie, independenta sa, nu mai este demult un stat independent, ci un stat aflat sub ocupatie sionista si evreiasca! Suna socant, dar cea mai mare putere a lumii se afla sub ocupatie, iar americanii au ajuns straini in tara lor, la mila bancherilor si miliardarilor sionisti. Nu o spun eu, o spune un american, Dr.Kevin Barret.

Cine este Kevin Barret?! Dr. Kevin Barrett, specialist in studii arabe si islamice, este unul dintre cei mai cunoscuti critici ai “Razboului Impotriva Terorismului”. Dr. Barrett a aparut in numeroase ocazii la Fox News, CNN, PBS si pe alte canale media, si a inspirat editoriale in New York Times, Christian Science Monitor, Chicago Tribune si in alte publicatii de varf. Dr. Barrett a predat cursuri la universitati din San Francisco, Paris si Wisconsin unde a si candidat pentru Congress in anul 2008. Este co-fondator al Muslim-Christian-Jewish Alliance si autor al cartilor “Jihadul Adevarului: Lupta mea impotriva minciunili 11 Septembrie” (2007) si “Intrebari in Razboiul Impotriva Terorismului: Prioritar pentru votantii lui Obama (2009).

Iata ce afirma renumitul profesor universitar, o eminenta cenusie a natiunii americane:
  
<< Pe 4 Iulie americanii sarbatoresc independenta nationala. Dar astazi, 4 Iulie 2012, SUA nu mai este o natiune libera si independenta. SUA de astazi sunt o tara ocupata de o serie de forte ostile, mult mai ticaloase decat Coroana Britanica. Suntem ocupati de catre sionisti, care controleaza mass-media, Congresul si Casa Alba. Paturile conducatoare guvernamentale sunt infestate de oameni cu cetatenie dubla americana si israeliana. Acestia nu pot fi acuzati de dubla loialitate intrucat este foarte clar unde se situeaza de fapt unica lor loialitate.

Suntem ocupati de catre bancheri, care stors peste 20.000 de milarde de dolari in “programe de sprijin” guvernamentale in ultimii patru ani, pavuazand Wall Street cu aur in timp ce economia obisnuita si omul de rand sunt la limita subzistentei. Suntem ocupati de complexul militaro-industrial si statul sau politienesc care ne-a omorat cei mai mari lideri si impreuna cu acestia, democratia noastra. Suntem ocupati de cei 1%, acei super-bogati care au capturat puterea si au rescris regulile astfel incat sa-si faca viata lor cat mai usoara iar pe a noastra cat mai grea. Suntem ocupati de marile corporatii care au capturat controlul total asupra procesului politic pe baza cazului “Citizens United” (1) de anul trecut.

Acum doua sute treizeci si sase de ani, Parintii Fondatori ai Americii au scris:
“Noi sustinem ca aceste adevaruri sunt de la sine evidente, ca toti oamenii sunt creati egali, ca ei sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, ca printre acestea sunt: Viata, Libertatea si dreptul la Fericire. Pentru apararea acestor drepturi au fost instituite guverne intre Oameni, care isi deriva puterile chiar din consensul celor guvernati. Astfel incat, ori de cate ori, oricare forma de guvernamant devine distructiva acestor scopuri este Dreptul Poporului sa o schimbe sau s-o inlature si sa instituie un nou guvern,…” >>.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu