vineri, 30 martie 2012

Interviul lui Raku!

Articolul de mai jos a fost refuzat de un cotidian de mare tiraj, dupa ce un reporter il solicitase. A fost respins de “sefi” pe motiv ca, publicatia ar putea primi amenda pentru ca interviul ar cuprinde afirmatii ce pot ataca o anumita etnie. Ceea ce este fals si poate constata oricine parcurgand interviul.

Istoria românilor, muzica rap, Roşia Montana sunt doar câteva subiecte despre care raku a decis să vorbească într-un interviu controversat. De ce controversat? Pentru că a fost refuzat de un cotidian de mare tiraj din România.

BVP: Într-o piesă mai veche spui: „Scriu piese fără să înjur de vreo 10 ani, da-s cenzurat diplomat şi difuzat cam rar.” La ce fel de cenzură te referi?

raku: Îi spuneam bătrânului domn Tatulici, invitat fiind în emisiune, puţin după 15 ianuarie 2012, că problemele României actuale încep nu din perioada ’89, ci chiar de pe vremea lui Codreanu, pe vremea mişcărilor sioniste, poate chiar mai din spate… Când a auzit cuvintele acestea a dat subit legătura în piaţă şi mi-a spus că sunt „tânăr”. Ca să înţelegem la ce fel de cenzură ma refer continui un pic: problema românilor, în afară de lenea de pe alocuri, a fost mereu mână în mână cu trădarea, laşitatea, necinstea, vânzarea ţării, adica vânzarea muncitorilor, infrastructurii, clădirilor, a bogăţiilor naturale şi a „prostimii” către straini, dezbinarea, exploatarea aproapelui etc.

O oligarhie de boieri autohtoni, ciocoi vechi, pentru a trăi neconform cu voia Tatălui Nostru, într-un paradis propriu, s-au pus bine cu nişte „organizaţii internaţionale” furând împreună poporul român. Încât să le fie lor bine şi celorlalţi rău. Urmaşii lor, ciocoii noi, actualii demnitari (1989-2012) continuă azi dezmăţul acesta la umbra legilor lor, tot pe cârca celor mulţi. Piesele mele, deloc vulgare comparativ cu reclamele româneşti de tot soiul, deranjează pentru că ating şi astfel de personaje, probleme, adevăruri.

Cenzura e tacită, subtilă, pasivă; se invocă scuze prin alte motive decat cele reale. Altfel de ce nu ar difuza televiziunile piesa „căutând” – raku feat. Ombladon? Sau retoric: credeţi că mă va mai invita vreodată televiziunea aceea la vreun interviu? Nu i-am jignit cu nimic dar probabil că se tem să audă masele adevărul despre unele lucruri.

 VP: Transmiţi mesaje sociale, religioase, politice, conspirative. Cum îi schimbă muzica ta pe oameni?
raku: Mesaje conspirative transmit conchistadorii aceia cu firmă canadiană care vor să otravească pânza freatică a României, începând cu dezastrul de la Roşia Montana, nu eu. Conspirative pentru că au şpăguit diverse vedete şi oameni influenţi dar ignoranţi, să le susţină cauza, care e în fond criminală.

Eu transmit mesaje sociale: locuitori ai Roşiei, o să muriţi otrăviţi voi, copiii şi nepoţii voştri odată cu apele României, pentru câteva salarii pe care vi le aruncă în bătaie de joc nişte oameni care se închină la profit!

Mesaje politice: dacă vreţi să faceţi minerit cereţi împreună autorităţilor române să deschidă o mină clasică (fără exploatare prin cianuraţie) gestionată de statul român şi mineriţi până vi se face rău! Dar o să aveţi ce bea, fără să vă crească pene, coadă sau fără să vă cadă dinţii de tot, de la vârsta liceului.

Doamne dă-ne minte şi ajută-ne să fim un popor de oameni buni, care să nu ne mai vindem ţara şi semenii străinilor, să nu ne otrăvim unii pe alţii şi nici alţii să nu ne otravească pe noi! Amin! Acestea fiind mesajele religioase. Cum îi schimbă muzica mea pe oameni, trebuie să aflăm de la ei.

Toate cele scrise mai sus sunt cuvintele lui Raku! Ultima parte e apoteotica: Doamne da-ne mintea de pe urma sa salvam aceasta tara!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu