duminică, 18 martie 2012

Nationalismul, o schimbare in bine!

Tudor Ionescu, liderul Partidului Nationalist, a facut o declararie plina de speranta pentru toti romanii, insa oare asa vor face? Iata ce a declarat, sa speram ca se vor tine de cuvant. Lupta noastra este si lupta lor, si din acest motiv am ales sa promovez aceasta miscare!

Preşedintele Noii Drepte, Tudor Ionescu, a susţinut ieri, la Cluj-Napoca, o conferinţă de presă în care a vorbit despre stadiul înregistrării aripii politice a organizaţiei, Partidul Naţionalist (PN). Dânsul a menţionat că în ciuda faptului că se tergiversează într-un mod aberant înregistrarea oficială a partidului, “forţa naţionaliştilor va fi cu atât mai năpraznică la alegerile din 2016″.

“Dosarul cu semnăturile necesare a fost depus pe 22 decembrie, însă din păcate reprezentantul ministerului public a solicitat de fiecare dată amânare, nu s-a intrat pe fond, nu s-a judecat dosarul nostru, iar din acest moment, interesul reprezentantului statului român este de a tergiversa cât de mult înregistrarea partidului. Vom recuza instanţa pentru că aşa nu se mai poate. Tentativa de a ne împiedica le-a reuşit pentru alegerile din 10 iunie, dar nu vor putea scăpa de noi la nesfârşit şi cu siguranţă vom da atunci de pământ cu toate acele partide antinaţionale şi anticreştine care au adus România în colaps”, a declarat liderul Noii Drepte.

Preşedintele ND Buzău este de părere că după 13 ani de militantism, organizaţia este suficicient de matură pentru a face următorul pas. “Suntem şicanaţi şi nu putem participa la următoarele alegeri locale, însă credem că aceşti patru ani care vor urma, vor dovedi şi mai mult eşecul formaţiunilor şi alianţelor care acum se formează”, continuă acesta.

Sosit la Cluj-Napoca tocmai de la Braşov, Remus Rădoiu spune că nimeni nu se aştepta la un parcurs lin în demersul de înscriere a aripii politice a Noii Drepte, însă acesta se bucură pentru că tergiversarea este sinonimă cu frica. “Suntem în creştere în ochii oamenilor nu prin ceea ce spunem, ci prin ceea ce facem. Tergiversările sunt nişte acţiuni avocăţeşti care nu vor merge la infinit aşa. Le este teamă pentru că noi avem valorile noastre, şi credem în ceva mai mult decât politica”.

Naţionaliştii români de la Noua Dreaptă cred în şansa lor de a reuşi un succes surprinzător în cursa electorală, aceştia bazându-se pe sondajele efectuate în rândul populaţiei, care deocamdată aleg naţionalismul dintre toate doctrinele, în proporţie de 10%. În ciuda faptului că mai există şanse mici de înregistrare a Partidului Naţionalist pentru alegerile locale din 2012, există totuşi posibilitatea de susţinere a unor candidaţi independenţi.

“Am pichetat instituţiile, iar acum ne propunem să intrăm în ele, cum altcumva decât democratic. Zelea Codreanu spunea că tot ce puteau oferi legionarii pe vremea aceea nu erau promisiuni cu bani, nici funcţii, ci dreptate. De aici vine şi spaima cea mare referitoare la noi. Noi, cei de aici, de la ND, am luptat timp de 12 ani în rândul societăţii civile. 

Încercăm să înlocuim mizeriile de partide naţionaliste fixate acolo de o gaşcă de băieţi proşti, naivi, care au încercat să păcălească segmentul oamenilor naţionalişti, care ţine la valori, oameni care îşi iubesc ţara”, spune Florin Beca, preşedintele Noii Drepte Alba. Naţionaliştii români doresc să profite de valul favorabil de popularitate înregistrat de acest curent, ce străbate Europa, acum. Siguri pe propriile forţe, membrii Noii Drepte exclud categoric încheierea vreunei alianţe politice pentru actualele alegeri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu