Basarabia e Romania!

Nu voi prezenta aici evenimentele istorice care au condus la actuala stare de fapt, anume ruperea poporului roman in doua tari politic si administrativ distincte. Nu voi face aici nici apologia acelei maini de politisti moldoveni ce au luptat fara tehnica militara, fara hrana si poate fara speranta, in 1992, impotriva separatistilor de la Tiraspol si nu voi vorbi nici despre actiunile celor ce au dorit si doresc inca mentinerea acestei stari de fapt. Voi vorbi despre un singur lucru, anume FIREASCA UNIRE!

In ciuda oricaror incercari, vechi sau noi, ale unora ce doreau inocularea ideii ca cei din Romania si cei din Republia Moldova ar fi doua popoare diferite, cu limbi diferite, constiinta celor ce vietuiesc pe ambele maluri ale Prutului a pastrat dintotdeauna amintirea vie a unei origini comune, a unei mosteniri pe care nimeni nu o poate sterge si nimeni, orice argumente fizice sau istorice ar folosi, nu o poate contesta pertinent.

Am fost mereu in calea celor “mari”, la rascruce de vanturi si inclusi in lista intereselor altora. Si, cu toate astea, am supravietuit, intr-un mod incapatanat, agatandu-ne de pamantul pe care pasim, de amintirea lui Burebista, Decebal, Mihai, Vlad, Stefan sau Cuza. Am supravietuit intr-un mod poate pentru unii deranjant, pentru altii intr-unul paradoxal, date fiind conditiile vitrege in care stramosii nostri au reusit sa mentina, in ciuda granitelor fizice, limba, religia si cultura acestui popor.

Oricat am incerca sa cautam explicatia acesti supravietuiri milenare, rupti in tari si sub stapaniri diferite, nu vom reusi s-o gasim. Probabil explicatia zace undeva, latent, in sangele nostru si in sufletele noastre, poate asta ne este marea zestre lasata de cei ce ne sunt stramosi: IDENTITATEA! Valuri peste valuri, de la persi si romani pana la unguri, turci si rusi au incercat sa ne ia pamantul si sa-i faca disparuti pe cei ce traiau pe el de generatii intregi. Dar ei nu s-au lasat “disparuti”, au continuat sa traiasca pe pamantul mosilor lor, purtandu-si legendele, doinele, cantecele, bucuriile si tristetile de la o generatie la alta, pana in zilele noastre.

Basarabia e Romania si Romania e Basarabia! Si cu asta basta! Loc de neclaritati nu-i! Tinerii incep sa se miste, valorile vechi incep sa renasca. E o datorie fata de cei ce au aparat acest pamant, fata de cei ale caror oseminte au ingrosat glia asta atat de dorita de venetici fara de tara, fara de istorie, fara de mosteniri.Or fi vorbe mari…Poate, dar fara vorbe mari nu se nasc fapte mari si vom continua sa existam intr-o stare letargica, purtand pe ochi valul nepasarii. Poate Unirea nu va fi azi, poate nu va fi nici maine, insa EA TREBUIE SA FIE!

Suntem acelasi neam cu cei de peste Prut, avem aceleasi origini dacice, pierdute in vremuri imemoriale. Caci despre noi nimeni nu zice c-am fi venit de undeva, ci ca aici ne-au gasit toti cei pentru care istoria a inceput cu mult dupa noi. Aici am fost, dar pentru ca aici sa mai fim trebuie sa actionam. Chipul bunicii din Ialomita, Buzau, Brasov, Dolj sau Alba seamana izbitor de bine cu cel al bunicii din Chisinau, Dubasari, Cahul, Soroca sau Orhei, iar palmele bunicului din Giurgiu sau Sibiu sunt la fel de brazdate de manerul plugului precum ale celui din Anenii Noi sau Ungheni.

In zilele noastre, nationalismul a inceput sa fie confundat cu extremisul. Evident, ideea este inoculata de anume grupuri ce doresc ca popoarele sa-si piarda identitatea nationala, supunandu-se unor scopuri ce servesc doar unora. NATIONALISMUL NU E RAU, trebuie sa intelegem cu totii asta! Bunicul meu nu a fost extremist, fiind nationalist, atunci cand a luptat din muntii Tatra pana la Cotul Donului. Cine ii numeste pe nationalisti extremisti isi bate joc de sutele de mii de inaintasi morti pentru neatarnarea acestui neam, de la cei cazuti la Sarmizegetusa, pana la cei cazuti la Marasesti.

Daca traim in tacere, ce finalitate vor avea lucrurile? Niciuna. Vom lasa mostenire o tara ciuntita care, pe fondul aceleiasi taceri, ar putea fi ciuntita si mai mult pe viitor…Nu indemnam pe nimeni la violenta, dar prin solidaritate, prin actiuni comune, prin voci ce glasuiesc in comun, ne putem face auziti. Si, mai devreme sau mai tarziu, glasul comun nu va mai putea fi ignorat.

E firesc sa fim uniti. In definitiv, dincolo de divergentele individuale, cele cotidiene, roman contra roman, scopul nostru ar trebui sa fie unul comun, anume sa lasam mostenire celor ce vor veni macar atat cat am primit noi, la randul nostru. Fiecare dintre noi, in grupul sau de prieteni, in familie, pe internet, la o iesire la iarba verde, intr-o vacanta, poate duce mai departe vorba, anume ca CEVA SE INTAMPLA, ca tinerii se solidarizeaza, comunica, doresc, afirma, vor, cer, intreaba, sunt in strada, striga, doresc, acuza. Tara asta e si a noastra, nu doar a UNORA. Pentru a arata asta, trebuie sa actionam impreuna, caci UNIREA FACE PUTEREA!

(Sursa: Adevarul despre daci )