Primul sondaj, comandat de Israel Project și realizat de institutul Stanley Greenberg împreună cu Centrul palestinian al opiniei publice, a implicat intervievarea față către față a 1010 palestienieni arabi adulți din West Bank și Fâșia Gaza. Șase din zece au respins dreptul la existență al statului Israel, în timp ce 66% cred că noul stat palestinian poate accepta, pentru început, coexistența unui stat vecin israelian, dar, în final, acesta va trebui încorporat în statul palestinian. În ceea ce privește demersul la ONU pentru recunoașterea noului stat palestinian, două treimi o susțin.
Mai bine de 9 din 10 palestinieni cred că
soarta Ierusalimului este să devină capitala Palestinei. Doar 1% cred că
Ierusalimul trebuie să fie capitala Israelului, 3% consideră ca orașul
trebuie împărțit pentru a fi capitală pentru ambele state, iar 4% sunt
de părere că Ierusalimul ar trebui să fie un oraș neutru internațional.
Alte
rezultate notabile ale sondajului sunt: 72% neagă istoria de 1000 de
ani a evreilor în Ierusalim, 62% sunt de acord cu răpirea soldaților
israelieni și folosirea lor ca ostateci, 53% nu văd nimic rău în
practica de a-i învăța pe copii la școală cântece antisemite, 80% cred
că forțe armate arabe ar trebui să vină în sprijinul palestinienilor
pentru a-i înfrânge pe evrei. În schimb, numai 45% cred în soluția
jihadului, adică a războiului sfânt. Au existat și rezultate mai
pozitive. Doar 22% sunt de acord cu lansarea de rachete asupra orașelor
evreiești și 65% preferă eforturile diplomatice în fața rezistenței
armate.
De
cealaltă parte, un sondaj realizat printre israelieni de Institutul
Dahaf, relevă că mai mult de jumătate dintre aceștia așteaptă o a treia
intifadă, dacă palestienienii vor merge până la capăt cu declarația
unilaterală a statului palestinian. Un procent similar (54%) consideră
că intifada va izbucni și dacă ONU nu va recunoaște statul palestinian.
Între 38% și 40% consideră că o intifadă nu este de anticipat în
niciunul dintre cele două scenarii, notează The Jerusalem Post.
În
privința negocierilor de pace, 30% dintre israelieni consideră că
Israelul trebuie să negocieze chiar și dacă Hamas rămâne în guvernul
palestinian, 29% vor negocieri fără Hamas, și alți 29% consideră că ar
trebui întrerupte orice relații diplomatice cu palestinienii. Cel
mai interesant sondaj este însă un al treilea, realizat de institutul
Harry S. Truman de la Universitatea din Ierusalim, citat de
SderotMediaCenter, care juxtapune răspunsurile israelienilor și ale
palestinienilor la aceleași întrebări.
Astfel,
65% dintre palestinieni cred că este potrivit să se ceară la ONU
recunoașterea statului lor, iar 65% dintre israelieni cred că
palestienienii chiar vor ajunge acolo. În privința propunerii lui Obama
de revenire la negocieri, 61% dintre palestinieni nu o acceptă, iar 60%
dintre israelieni sunt convinși că palestinienii nu o vor accepta. În
schimb, 80% dintre palestinieni și doar 42% dintre israelieni cred că
Obama e de partea Israelului.
Majoritatea
(57% dintre palestinieni și 51% dintre evrei) cred că demersul la ONU
se va solda cu un vot în favoarea noului stat palestinian. Totuși, 76%
dintre palestinieni și 65% dintre evrei cred că SUA își va folosi
dreptul de veto pentru a preveni primirea Palestinei ca stat membru al
ONU.
(Sursa: Semnele Timpului )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu