După vizita premierului Vlad Filat la Moscova, o majoritate a presei a
început să trâmbiţeze despre acordurile semnate între Moldova şi
Federaţia Rusă. Ba citeşti că vom putea exporta mai mult vin spre Rusia,
ba priveşti o ştire despre ieftinirea gazelor. Puţini au fost cei care
s-au întrebat în ce condiţii se vor înfăptui aceste acorduri, ieftiniri
şi exporturi de vin? De la egal la egal sau de la egal la vasal?
Întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Vlad Filat semăna mai degrabă cu o
convorbire între stăpân şi rob, decât cu o discuţie între doi lideri de
state. Tonul în care Putin vorbea cu Filat la Moscova avea un iz de
ultimatum și nu de propunere constructivă de dezvoltare şi colaborare
între ambele state.
Să ne oprim la câteva din punctele şi acordurile discutate de premierul
moldovean la Moscova. S-a vorbit despre înfiinţarea unei comisii mixte
de studiere a istoriei. La prima vedere pare o chestie relevantă pentru
istoricii basarabeni (o parte din ei), care, sperăm noi, în sfârşit vor
avea acces la documente ce dezvăluie crimele staliniste de pe teritoriul
Basarabiei. Însă despre ce fel de studiu comun al istoriei putem vorbi
dacă Rusia încă nu s-a dezis de Pactul Molotov-Ribbentrop şi moştenirea
sovietică? Despre ce istorie comună putem vorbi dacă an de an, de 9 mai,
ruşii sărbătoresc victoria asupra fascismului? Inclusiv a românilor pe
care îi consideră fascişti. Halal de aşa istorie care va continua
propaganda stalinistă de deznaţionalizare şi ură faţă de băştinaşii de
aici.
Am impresia că acest studiu mixt are un singur scop: să ne bage pe
gât istoria sovietică de care încercăm să scăpăm de 20 de ani încoace
şi să distrugă orice urmă de românism de pe acest teritoriu.Încă o propunere „avantajoasă” a Kremlinului a fost ieftinirea gazelor
cu 30 la sută, însă atenţie, în condiţia în care Chişinăul va refuza
regulile europene de gestionare a resurselor energetice. Propunerea face
parte din domeniul grotescului politic, mai ales în situaţia în care
liderii de la Chişinău declară că prerogativa lor este integrarea
europeană. Sau poate integrarea europeană e doar prerogativa verbală a
guvernării noastre şi adevărata prerogativă este revenirea la Uniunea
Sovietică? Sper din tot sufletul că nu este aşa.
Oricum, propunerea Rusiei referitoare la ieftinirea gazelor este una cât
se poate de scârboasă. De parcă ai propune unui boschetar care îngheaţă
câteva lemne de foc, în schimbul organelor acestuia. Cireaşa pe tortul imperialismului rusesc a fost pusă de Vladimir Putin,
descălecătorul cocorilor albi şi apărătorul valorilor ortodoxe de elită.
Acesta şi-a permis să declare că istoria statului dintre Nistru şi Prut
începe la 1812, atunci când ruşii ne-au „eliberat” de dominaţia
Imperiului Otoman. Cunoaştem preţul acestei „eliberări” şi până acum. În
secolul XX, după ce ne reuniserăm cu patria-mamă, a mai urmat o
„eliberare”. Atunci blajinul frate sovietic ne-a eliberat de
intelectuali, profesori, ingineri, preoţi, averi, fraţi, surori,
părinţi, toţi cei care erau consideraţi culaci şi reprezentau un pericol
pentru maşinăria stalinistă de sovietizare şi colectivizare.
Această statalitate putinistă e cusută cu aţă albă şi miroase rău de
tot. Păcat că premierul nostru nu a avut tupeul (poate trebuia să
împrumute nişte ouă de la Şelin) să riposteze ţarului de la Kremlin.
Imaginaţi-vă că Putin i-ar fi spus lui Obama că statalitatea SUA a
început la 11 septembrie 2011, sau Angelei Merkel că statalitatea
Germaniei a început la 1989. Ar fi urmat un scandal internaţional de
proporţii. În cazul RM, stat care s-a deprins să sugă laba ursului
imperial de ani grei deja, nicio umilinţă nu ne mai miră. Politicienii
slabi, fără nerv, reprezintă un fel de blestem naţional al nostru.
Aceştia se tot perindă prin parlamentul şi guvernul moldav precum lupii
prin codrii Moldovei, schimbându-şi părul, dar năravul ba.
Credeam oricum că Vladimir Putin este un pic mai inteligent. Credeam că a
auzit de astfel de personalităţi precum Alexandru cel Bun, Ştefan cel
Mare sau Dimitrie Cantemir, personalităţi care făceau istorie cu mult
înaintea anului 1812. Sau poate astea sunt personalităţile fasciste,
nedemne de a rămâne în istoria mixtă? Şi dacă statalitatea Moldovei
începe la 1812, atunci statalitatea Rusiei ar trebui să înceapă la 1917.
Iar fondatorul Rusiei Mari trebuie considerat Vladimir Ilici Lenin. De
Ioan cel Groaznic, Petru I, Lomonosov, Mendeleev sau Tolstoi n-am auzit.
S-au născut pe un teritoriu sterp, care nu aparţinea niciunei ţări
atunci, iar conform istoriei lui Putin nu pot fi consideraţi ruşi.
(Sursa: Timpul )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu