miercuri, 8 februarie 2012

Proteste autorizate!

A tot fost invocat motivul conform caruia protestele nu sunt autorizate, legale, etc. De o luna tot protestam, si culmea, legal, ca daca puteau sa ne faca ceva, ne faceau. Ce-i drept, acum protestele sunt anemice, si nu-i greu de inteles de ce: gerul naprasnic i-a bagat pe toti in case. Insa sibienii vor sa protesteze in continuare, asa ca in Sibiu autorizatia pentru protest a fost prelungita. Iata detalii:

" Sibienii vor să protesteze în continuare împotriva regimului politic din România şi a preşedintelui Traian Băsescu, motiv pentru care au depus cerere la Primăria Sibiu pentru prelungirea autorizaţiilor. Municipalitatea a dat rapid aviz favorabil solicitării, iar în Sibiu vor fi proteste până în data 16 februarie. Potrivit programului aprobat, la sfârşit de săptămână se va lua o pauză, iar în restul zilelor va fi miting, tot între orele 18.00 şi 21.00 ca până acum. Oamenii ies în fiecare seară în stradă, dar în ultima perioadă numărul acestora nu depăşeşete 100 de persoane. "





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu