miercuri, 18 ianuarie 2012

Omagiul revolutionarilor!

Revolutionarii i-au adus un omagiu in aceasta zi marelui om, simbol al revolutiei anti-comuniste, nimeni altul decat Cristian Paturca! El va trai vesnic in inimile noastre, deoarece eroii nu mor niciodata! Ziarul "Cotidianul" are detalii in acest sens:

" Trubadurul Revoluţiei din '89, Cristian Paţurcă a fost omagiat, miercuri, la un an după moarte, de zeci de apropiaţi, în Piaţa Universităţii din Capitală, relatează Mediafax. Cei care au vrut să-şi amintească de autorul <<imnului golanilor>> au venit în faţa Teatrului Naţional puţin după ora 13.00. Majoritatea membri ai Asociaţiei "21 Decembrie 1989", din care şi Paţurcă a făcut parte, aceştia au ţinut un moment de reculegere şi au cântat piesa care l-a consacrat pe Paţurcă, ale cărei versuri au fost scrise de Dr. Barbi într-o sală a Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti. <<Am fost golanii acelor vremuri şi nu pot să nu fac o comparaţie cu ce văd astăzi. Mi-aş dori să văd din nou piaţa plină, ca în '90, şi, dacă voi vedea un miting apolitic, mă voi alătura cu tot sufletul protestatarilor>>, a declarat liderul asociaţiei de revoluţionari din care Paţurcă a făcut parte, Teodor Mărieş. "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu