miercuri, 25 ianuarie 2012

Piata Universitatii: Ziua 13!

Fie vreme buna, fie vreme rea, ne luptam pentru libertate, si vrem s-avem parte de ea! Ninge de rupe in Bucuresti, in Piata Universitatii! Si ce daca? Sunt oameni cu sutele acolo! Iata ce zice "Jurnalul National", referitor la "codul portocaliu" de ninsoare:

" Zeci de protestatari manifestează şi azi, în Piaţa Universităţii, în ciuda vântului şi a zăpezii care au făcut să se insitutie cod portocaliu de viscol şi ninsori, în Bucureşti. Oamenii stau îngrămădiţi în faţa Teatrului Naţional, cu glugi pe cap şi puţine umbrele, scandează împotriva puterii şi agită pancartele. "Ieşiţi din casă, dacă vă pasă" este mesajul uneia dintre ele, îndemn destul de greu de realizat, dată fiind vremea de afară.

Petre Roman a venit în Piaţa Universităţii, însă apariţia acestuia nu este apreciată de protestatari. Politicianul este huiduit şi îmbrâncit de mulţime. Petre Roman are parte de acelaşi tratament ca şi Ludovic Orban, care a încercat de două ori să se alăture protestatarilor şi a fost respins. Protestatarii din Piaţa Universităţii sunt foarte clari în a afirma că demonstraţia lor este una sinceră, nu aservită intereselor politice. Şi Dan Diaconescu a fost huiduit în Piaţă, chiar dacă nu a venit acolo în persoană, ci şi-a trimis reprezentanţii. "

Orice-ar fi, nu ne lasam! Ne-am saturat de regimul Basescu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu