duminică, 22 ianuarie 2012

Proteste: Ziua 10

Proteste, ziua a zecea. Iata ce spun ziarele:

" PROTESTE PIAŢA UNIVERSITĂŢII. A zecea zi de miting la Piaţa Universităţii s-a încheiat fără evenimente. 800 de persoane au ieşit să protesteze în centrul Capitalei duminică.

Câteva zeci de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Universităţii, unde continuă să scandeze împotriva clasei politice şi în special a preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului, spunând că vor veni până când cererile lor sunt rezolvate. Protestatarii au început să vină încă de la prânz în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii din Bucureşti, locul în care de zece zile cer demisia preşedintelui şi a Guvernului.

Premierul Emil Boc, care a inspectat, sâmbătă, tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti, a afirmat, că înţelege nemulţumirile românilor şi ca prim-ministru şi ca om, dar este convins că, împreună cu colegii din Guvern, a luat măsurile <<necesare şi corecte>>. De asemenea, el a spus că preşedintele şi premierul şi-au sacrificat imaginea şi voturile pentru a scoate ţara din criza economică.

Primul-ministru a adăugat că dreptul paşnic la manifestare este şi va rămâne garantat în România. Întrebat dacă Jandarmeria a procedat corect, Emil Boc a spus că cel mai importat este că violenţele nu au escaladat. Numărul jandarmilor din Piaţa Universităţii a fost mult mai mic decât în serile precedente, forţele de ordine evitând să provoace prin prezenţa masivă şi echipamentul de luptă. "




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu